amintire cu dadace si supa de galuste august 21, 2008

Din seria “cine are copii, sa-i vanda”, azi va prezentam episodul “dadacele”.

Pana la cei 6 ani ai adorabilei fetite cu codite blonde, ea fusese pe rand preferata mamei, a bunicii, a matusii, a surorii bunicii, a educatoarei, a vanzatoarelor de la alimentara. Stia poezii si ghicitori pe banda rulanta, spunea mereu “sarumana”- la cerere, e drept- isi asorta de fiecare data sandalele si elasticele de par la rochite, daca facea ceva (ce cu greu se putea numi totusi) urat dadea de cateva ori din gene si zambea ca-n desenele chinezesti si era ca si cum n-ar fi fost. Ce? Ce sa fie?

Insa in viata oricarei eroine adorabile trebuie sa apara si norii negri care de data aceasta luara forma unei inevitabile si ireversibile stramutari. In urma ramasera gradinita, bunica, matusa, sora bunicii, educatoarea si vanzatoarele de la alimentara. Si parte din sandalele si elasticele asortate.

In exil, mica printesa fu pusa in fata unei realitati brutale si aproape imposibil de suportat: va trebui sa isi petreaca mare parte din timp cu niste straine, care nu numai ca nu o adorau la justa ei valoare, nici macar n-o cunosteau. Studente meschine care citeau cursuri in loc sa-i citeasca povesti, complet insensibile la simtul cromatic deosebit de dezvoltat al fetitei careia ii faceau “palmierii” cu elastice total nepotrivite.

Parte din frustrarea adunata in cele cateva luni de fiere rabufni intr-o buna zi, pe deasupra unei farfurii aburinde de supa cu galuste. Intr-un colt al mesei- micuta adorabila, in pulovar rosu si funda in par- ati ghicit, rosie. In celalalt colt, studenta moldoveanca moale si blanda, cu ochelari si bune intentii, dadaca cu nr 3 (sau chiar 4), in pulover gros multicolor. Micuta mestecand fara convingere o galusca: “Auzi, da’ tu nu-ti mai schimbi puloverul ala? Ca mie mama imi da bluza noua in fiecare zi.”

Sper ca moldoveanca de la medicina sa fi facut totusi copii pana la urma.