seara. furtuna. vant. morisca incurcata in copacul care intra (in mod obisnuit) pe fereastra. crengile izbindu-se de geam. intrebarea staruitoare “sa incerc totusi sa il dau afara si sa inchid geamul?”. in timp ce ea inca mai cantarea optiunile disponibile si urmarile fiecareia, se hotaraste el sa ia situatia in maini. dupa o lupta surda si incrancenata de 30 secunde se aude un pocnet scurt. ea ridica ochii din laptop pentru a-l vedea pe el, spasit, cu mainile la spate, cu fata de mielusel si-un zambet nelalocul lui, si creanga atarnand inerta in spatele lui, tinandu-se de o fasie de coaja. pe ea mai s-o apuce plansul, normal. dupa o contemplare surda de vreo 5 minute, cu lacrimile gata s-o ia la vale si sentimentul de profunda vinovatie fata de crima vegetala infaptuita planand deasupra-le, singura solutie gasita este de a o planta in ghiveci. firesc, nu? el, avand mintea ceva mai lucida si mai putin afectata de drama in desfasurare, considera ca mai bine ar sta in apa pentru inceput. ergo, poza de mai sus, ergo replica din titlu (nu c-as fi zis, da era acolo, tre sa recunosc si eu).
p.s. din pacate, poza e facuta ieri, intre timp s-a ofilit aproape de tot, deci nu tre sa-mi fac probleme ca-mi transform camera in gradina botanica.
p.p.s. si-n privinta concertului, ca tot veni poza, ei sa fie sanatosi, cu ocazia asta sunt cu 1 milion mai aproape de londra. daca ar fi fost mai misto cu ambele? sure, da pe ei i-am mai vazut, londra nu 
