viziunea panterei mov asupra panterei, movului, viziunii…etc

firesc, e despre mine, minunata, colorata, importanta, socanta, enumeranta pantera mov. si lucruri pe langa.

La curs la dom’ profesor „Mircisor” Martie 27, 2008

Filed under: experiente — Irina Guțan @ 7:25 pm
Tags: , , ,

Am fost la un curs al lui Cartarescu. Postmodernism, la Facultatea de Litere. Din cate stiu, orice curs de la Universitate e „open to public”- ceea ce nu inseamna insa ca a fost „coada”.

Intai si-ntai:

– Cartarescu i-a fost profesor Marelui Mic (Adrian Za Wandar Chid), sursa aici, pe la sfarsit. Poate trebuia totusi sa tin informatia pentru climax.

– Si Cartarescu se teme de summit. E si el om.

– Si la el la curs se intarzie, se pleaca, se lipseste- nu e „cu prezenta”. Cu alte cuvinte, e ca orice alt curs frecventat de studenti romani, mai precis studenti cu prioritatile bine puse in ordine.

– Nici el nu stie care e rima pereche si cea imperecheata. Pana la urma, unui poet ii e mai putin necesar sa stie asta decat unui elev condamnat la Toma Alimos, autori canonici si teze semestriale decisive.

Mai serios vorbind:

– Mircea Cartarescu nu preda, el povesteste. Firesc, fiind vorba de un curs despre postmodernism, deci despre prietenii, cunostintele, mentorii lui. Daca chiar vrei sa notezi, e greu, dar nu imposibil. Totusi, am ramas cu impresia ca se castiga mai mult din ascultat. Are multe de zis, de citat, de amintit, de descris, de recitat. Daca un curs „clasic” de literatura e o bomboana Silvana, cursul asta ar fi o acadea uriasa si multicolora. Radeti. Asa. Foarte bine.

– E o mare diferenta intre a-ti preda un profesor despre care stii (poate) cum il cheama, ca da note mici si ca cere prezenta la seminar, si a ti se oferi realitate gen manual (mai putin) imbogatita cu realitati despre intalnirile poetilor optzecisti (in mod necesar invaluiti in aburii alcoolului si ai exaltarii). Si asta venind de la un om despre care stii si ce vise obsesive are, si ce fluturi enigmatici i-au dominat existenta psihica si nu numai, unde (exact) locuia cand era mic, ce iubiri frustate si frustrante i-au batatorit naivitatea tineretii si, mai mult, si despre „manuscrisul lui ilizibil” in care se vedea ingropat de-a binelea si pentru totdeauna. [ Si mai scutiti-ne cu diferentierea autor-narator-personaj, bine?.]

– Are fixuri, stangacii, obsesii, lapsusuri, fantezii, exuberante, rataciri, complexe, ciudatenii. Dar asta stiam deja, insa acum le-am vazut manifestate „3D”, nu doar in cerneala, strivite intre doua coperti, limitate de conventii si sub responsabilitatea impusa de posteritatea care va sa vie.

Mi-au zis colegele „sa ma duc la sfarsit sa-l intreb”. Am zis ca e stupid sa-mi fac o lista numerotata „de intrebat”. Au zis „atunci invita-l la o bere”. E, asta e cu totul altceva.

P.S. Andrei, daca ai citit chiar pana aici, multumesc pentru atentie 😉

P.P.S. Retrag treaba cu blugii de la Obor.

P.P.P.S. Daca se intreaba cineva ce m-a lovit de scriu organizat, atent, cu majuscule si punctuatii in detaliu, ma antrenez pentru licenta. E si asta o treaba. Ei, diacritice..

Anunțuri
 

pai sa va zic.. Martie 19, 2008

Filed under: fatalul cotidian — Irina Guțan @ 7:35 pm

idilic, primavara vine cu floricele, buna dispozitie si inimioare. realistic, primavara vine cu frig, iarna, nervi si constientizari apasatoare din cele mai diverse, dintre cele mai notabile amintim pe cea a licentei, salariului excremental, lipsei de sens in viata. intr-o alta ordine de idei, stiri:

– cartarescu are blugi de la obor.  e mandru de ei, pana acum i-am vazut de doua ori, culmea, de cate ori l-am vazut si pe el. saptamana viitoare ma duc la un curs la universitate, cu o lista mai lunga de mituri de spulberat. nu de alta dar sunt si eu un om meschin care trebuie sa se simta mai bine ca nu cuprinde toate metaforele din orbitor.

– in troleu, o tanti supraponderala ii dadea sfaturi culinare altei tanti supraponderale (complet necunoscuta, stiti genul: „scumpa doamna, cat ati dat pe ceapa verde? vai asa mult?? eu am gasit la jumate de pret.. stiti eu stau aici la 2 statii..da aveti copii? fiica-mea e doctor. eu fac tocanita azi. sa va zic cum o fac eu..”), sfaturi printre care s-a strecurat si urmatoarea replica: „ca mi-a zis mie cineva, ca trebe si putin de unt, ca nu se poate fara, se usuca pielea!!”. nu a puiului, a tantiei.

– pasajul universitate dispare sub ochii nostri (si mai mult, si sub cei ai stomacului meu care anticipa deja ieri un pranz ultra-sanatos, deloc scump si compus din parti din 50 pana la 53 de vaci diferite), dar cica planul e sa se repare inclusiv scarile rulante 😮 se mai astepta cineva la asa ceva? in mod surprinzator, se pare nu are legatura cu summit-ul (desi am inceput sa suspectez aproape orice ca ar avea legatura cu asta, de la copacii infloriti suspect de peste noapte la cumpatarea cainilor maidanezi- nu mai musca pana nu se conving ca esti neaos-, la uniforma calcata la dunga a lu tanti gica, maturatoarea de strada). asadar la intrebarea „de ce arata pasajul ca dupa razboi?” mi s-a raspuns „pentru ca putzea ca naiba”. adica se reconditioneaza. zice sefa. sefa stie.

–  casiera nr 2 de la cantina e vecina mea de strada si are doi copii si un nepotel care merge la gradinita. nepotelul e cam timid iar ea nu prea gateste carne de porc. are geaca de blugi stil vechi. bravo, foarte vintage din partea ei, ar spune criticii de moda.

– pentru a te apuca de tae-bo, trebuie sa te lasi de tigari. dar despre asta intr-un numar viitor.

p.s. eu din 3 puncte de suspensie nu pun niciodata decat 2, al treilea mi se pare deja excentric si ostentativ. simteam nevoia sa ma explic. 

 

cum?? Martie 16, 2008

Filed under: Uncategorized — Irina Guțan @ 10:33 am

„este foarte excitant pentru un copil sa vada ce se poate face cu o minge”- asa a zis un nene care comenta la realitatea despre harlem globe trotters (nici macar nu cred ca traducea). ma abtin de la a face glumite pe chestia asta, cred ca e suficient citatul.

in alta ordine de idei…cremozitate?? inteleg ca suntem disperati sa fim originali in reclame dar atat de originali incat sa ne apucam de inventat cuvinte? daca e musai, le prefer pe racoricioasa si bunicioasa, de la iaurturile acelea carora n-o sa le dau numele desi mi-ar mai aduce niste vizitatori in plus.

si-acum, intr-o cu totul alta ordine de idei, am devenit colega cu canalia. din pacate, nu cu cea originala, ci cu o fata de origine albaneza care se numeste in acest mare fel. insa presimt niste energii pozitive de acum incolo.