viziunea panterei mov asupra panterei, movului, viziunii…etc

firesc, e despre mine, minunata, colorata, importanta, socanta, enumeranta pantera mov. si lucruri pe langa.

un peste, o cioara, o calimara. mai departe? Aprilie 30, 2008

Filed under: de-ale panterei mov — Irina Guțan @ 7:49 pm
Tags: , ,

panterele nu sunt elefanti. (nu insiram lucruri evidente- panterele nu poarta adidasi, nu se spala pe dinti si nu le pasa de parerea altora. na, ca m-ati provocat.) deci panterele nu sunt elefanti pentru ca panterele uita. uneori nu-si mai amintesc nici sa scrie pe blog, dar mai ce sa scrie pe blog. asa ca e clar ca nu-si mai amintesc nici numaratorile de cand erau mici si se scuipau (tovaraseste si competitiv, desigur) prin fata blocului. sa facem, deci, un exercitiu de vointa si sa enumeram niste numaratori. dupa posibilitati. va rog fierbinte sa completati cu ce mai stiti, in special daca va amintiti continuarea de la „an tan tiki tan”, care ma chinuie de mult. multumesc. deci:

„din oceanul pacific a iesit un peste mic, si pe coada lui scria iesi afara dum-nea-ta” (apropo, nu stiu de ce mereu se mergea pe excludere. de ce sa nu se aleaga ala cu magareata direct?)

„pe o ba-ra se ca-ca o cioa-ra…na ca nici pe-asta n-o mai stiu”. (update: „cra cra cra, drept in gura ta”. ever so thankful to somebody i know :D)

„terente cu didina se plimba cu masina, la fiecare stop beau cate-un sirop. la fiecare cotitura, mananc-o prajitura” (si, ca tot veni vorba de terente.. luati si va intimidati : link. asa e, pe langa rasputin era mic copil, da’ ca tot neamu’ romanesc, tare inventiv era, manca-l-ar mama. si ce cerneala buna se facea pe vremuri…!)

„intr-o calimara, plina cu cerneala, pauza ca nu ne mai amintim, ce culoare are calimara ta?” stiu ca nu e numaratoare da prea a avut parfum de revelatie ca sa n-o trec. noroc cu terente.

in incheiere, va doresc cat mai mult antren hamsterului mnemonic.

Anunțuri
 

memoria nasului meu Aprilie 28, 2008

Filed under: experiente — Irina Guțan @ 10:59 pm

pazea ca urmeaza un post total neinteresant. seriously. don’t.

eu sunt o fiinta predominant olfactiva, lucru demonstrat mie de universul inconjurator in colaborare cu cortexul meu (zice-se ca ar fi pe undeva) in mai multe randuri. voila mirosuri pe care le pot recrea oricand, daca vreau. si uneori vreau.

– mirosul de plastic al unui elefant si-al unei girafe gonflabile pe care le-am avut pana la un an. pentru ca pe urma cinevaaa (!) le-a pus sa sada pe soba sau asa ceva.

– mirosul jaluzelei de paie vopsita mov de pe usa camerei mele. mereu rupeam cate un betisor din ea. petreceam cam mult timp cu nasul in jaluzea, uitandu-ma prin gaurica lucrata cu sarg, in timp, daca vine sa ma bata ca iar umblu desculta prin casa.

– mirosul (si gustul, de data asta, tadadaa!) masutei de la scaunul pentru bebe, de lemn lacuit. cu urme de dinti in el

– miros de guma orbit peste „nu, iubito, cum sa fumez?!”. am stiut mereu da’ ce bine-i sa te minti cand poti intr-adevar. imi pare rau, stii tu. vii la o tigara?

– mirosul din debara (debaraua uriaaasa, cat o pestera, cat o padure, cat o lume intreaga de lucruri ciudate si nebanuite. si ocazional, periculoase din cale-afara). erau asa multe lucruri acolo incat sunt convinsa ca nici o alta debara din lume n-ar avea mirosul ala, era compus din sute, mii, sute de mii 😀 de mirosuri la un loc. nu m-as mira ca si acum sa mai miroasa asa acolo.

– mirosul agendei-loc-de-de-toate din liceu. de hartie cu frunze vechi si cerneluri de tot felul, de la toate biletele si hartiutele stranse. (am zis sa nu cititi ca nu v-ar interesa. ce sa fac acu)

– mirosul unor pantofi de lac la a doua generatie-eu (eram 3, uneori chiar 4 la rand, si nu din aceeasi familie. nu din saracie, nu sariti). erau negri cu niste fundite roz si umplusera tot dulapul de un miros chimic care se transfera si la purtator, normal.

– si una rece: mirosul unei creme de la avon intr-un moment foarte nepotrivit, intr-o vara in sine insasi nepotrivita. mi se face rau si daca mi-o amintesc, nu trebuie s-o si simt. daca vrei sa recunosti, stii, nu te absolvi de vina 🙂

– mirosul unui fular rosu imprumutat intr-o noapte cu foarte foarte mult timp inainte si multe strazi de incercat.

– mirosul camerei flaviei..la cat m-am lamentat in camera aia, si bucurat, si agitat, si orice altceva, era cam greu sa nu-mi ramana in minte

mai sunt da e suficient ca sa ma simt bine ca am scris in sfarsit despre asta.

 

 

numai eu cred ca: Aprilie 20, 2008

Filed under: Uncategorized — Irina Guțan @ 8:40 am

– oamenii mari vorbesc prea tare cu copiii lor pe strada, ca sa-i auda alti oameni mari, de fapt? „acuma mergem si facem baitaaaa..si maine te plimbi cu masina lu tatiiii…ca tati si-a luat masina nouaaaa..” etc.

– mai bine nu te duci deloc la biserica decat sa te duci ca sa-ti faci pacate? „stai dom’le ce ma impingi, ca eu am fost prima aici, si nu pune mana pe creanga aia, ca aia e a mea! eu am adus-o! nesimtitule, n-auzi ce zic??” Plus ca in biserica nu se putea sta la slujba pentru ca 60% din cei care erau acolo isi cautau de fapt de lucru, asa ca era o foiala mai ceva ca pe bulevard.. da’ sa mai pup o icoana, sa mai pun un ban, sa mai iau un foc la lumanare, mai salut un vecin, mai spionez oleaca care e cea mai buna ruta de ajuns repede la mormanul de salcii cand s-o da startul. si daca tot sunt asa plin de energie si spiritualitate azi, la cei 80 de ani ai mei, ma simt in forma sa le si dau lectii de vestimentatie (si-asa) putinilor tineri care sunt pe acolo (n-a fost cazul meu, sunt patita deja).

– irinel columbeanu arata super trendy si mega sexy in gecutza lui matlasata gri-argint?

– literele sunt si ele de un gen? adica a e barbat, b femeie, c femeie, d barbat, e si f barbati, etc. la fel cu cifrele.

– noile containere pt reciclat o sa reziste doar 2-3 luni? pana sa fie arse, taiate, de ce nu furate, ca sunt bune de-o casuta de „vacanta”.

 

au Cafe Le Rasiste Curieux Aprilie 10, 2008

Filed under: fatalul cotidian,Uncategorized — Irina Guțan @ 6:57 pm

huo rasistilor!

În numele blitzului meu, să vă traduc: „Pentru cei rasişti: nu sunt de etnie rommă”. La cerere, nu sunt nici femeie/ nu locuiesc în Rahova/nu mănânc carne/ nu cred în Băsescu şi nici nu-mi place Marcel Pavel, nu sunt ce vreţi voi să nu fiu, nu-i problemă.

Numa bip să nu daţi că mor de ciudă: nu cadrează cu principiile mele să sun înapoi (fie vorba între noi nici credit n-am, că barbatu-miu sună săptămânal la ghicitoare în glob, doar-doar i-or zice că îl aşteaptă un eveniment nefericit în familie) da’ mă şi calcă să aflu cine-i ăla de-ar vrea să-i dea în cafea o româncă zgârcită cu dificultăţi de ortografiere.

 

despre pungi de plastic Aprilie 6, 2008

Filed under: fatalul cotidian — Irina Guțan @ 1:25 pm
Tags: , ,

Postul ăsta nu e despre cum ar trebui să plantaţi copaci, să salvaţi vreo balenă sau să vă legaţi cu lanţuri de vreun stejar uriaş ameninţat cu drujba. Dacă asta aşteptaţi, bateţi la alte uşi.

Să mă explic. Luna asta, Tabu a scos un numar „eco”, în care se spun (şi se repetă) nişte chestii ameninţătoare rau de tot, însoţite de statistici, etc, pe care n-o să le mai înşir şi eu încă o data. Revista vine cu tot cu o plasa de cumpărături din material, a se citi degradabilă. Să mă explic şi mai clar: câte pungi de plastic folosiţi în fiecare săptămână? 10? 15? 20? Câte din astea ajung la gunoi? Toate sau aproape toate? Ok, acum înmulţim cu cele două milioane de locuitori ai Bucureştiului. O pungă de plastic se degradează cam în 100 de ani. E clar acum că în curând o să ajungem sufocaţi în pungi de plastic?

În general am încercat să nu mă lăfăi în pungi dar acum că tot am primit plasa asta, mi-am zis că numa bine, de-acu mă duc mereu cu ea la cumpărături. Asadar m-am dus în piaţă, să-mi cumpăr roşii, portocale, flori şi pâine. Pe cuvânt că a trebuit să mă cert cu vânzătorii (aşa cum mă cert şi cu administratorul lună de lună legat de sacii de gunoi „incluşi în întreţinere”) să NU îmi dea pungi, pentru simplul motiv că AM!! S-a întâmplat cam aşa:

La coadă la fructe- mă agăţ de 3 portocale şi mă ţin bine de ele. Vine asistentu’ lu tanti vânzătoarea, vrea să mi le ia să mi le pună în pungă. Nu mă las. Mă ţin şi mai bine de ele. Zic: „Nu, mulţumesc, nu vreau”. „Da nu costă..” Nene, nu vreau, am, ia laba de pe portocalele mele!! = „ştiu, dar nu vreau.” Înjură printre dinţi dar pleacă. Ajung la rând. Tanti vânzătoarea după ce cântareşte portocalele îşi suflecă heirupist mânecile apoi la fel de heirupist suflecă o pungă: „Nu, mulţumesc, am plasă.” „Ei, lăsaţi, o puneţi în cealaltă”. Sunteţi bătuţi în cap? Toţi? Am! Nu am nevoie! = „Nu, zău, nu îmi trebuie, nici nu am ce face cu ea”. „E, lăsaţi, o aruncaţi.” Tocmai!! Aceeaşi treabă la roşii, aceeaşi treabă la pâine. Să mai zic că am ajuns acasă cu două pungi?

Nu-i aşa că de fapt nu aveţi nevoie să vă puneţi pachetul de gumă cumpărat în plăsuţă?

Pe scurt: pungă+ pungă+ pungă+ n…= Un Mare Rahat. Pentru cine vrea să trăiască în el, la mai mare! Voi să fiţi sănătoşi.

Na, că am pus şi diacritice.