viziunea panterei mov asupra panterei, movului, viziunii…etc

firesc, e despre mine, minunata, colorata, importanta, socanta, enumeranta pantera mov. si lucruri pe langa.

Despre rabdare si alte lucruri inutile Septembrie 24, 2010

*N-am mai dat de mult pe aici pentru ca mi-am dat seama ca mare parte a posturilor erau expresii ale frustrarilor si nemultumirilor ce ma bantuiau asa ca I’m back cu un post despre ce stiu eu mai bine. Live with it. Sa va zic deci:

Despre cum l-am vazut pe unu aproape luand la bataie un sofer de RATB pentru ca nu i-a dat voie sa urce pe usa din fata, ci i-a deschis usa de la mijloc. Adica asa cum e normal.

Despre cum am vazut un motociclist doborat de masinile din spatele lui pentru ca oprise la trecerea de pietoni. Tupeu pe el.

Despre cum am constatat ca majoritatea delimitatoarelor de benzi (dreptunghiurile alea de plastic galbene) montate in primavara, au fost intre timp constiincios calcate si distruse de ‘participantii la trafic’. Ala pe care trebuia sa-l ‘separe’. La cele care au costat 200 lei bucata ma refer. Din pacate nu mai gasesc sursa cu pretul/buc acum, dar aici au scris cei de la Kamikaze de asta. Au scris chestiile pe care si cel mai patriot dintre romani ar fi fost fortat sa recunoasca, chiar de la prima vedere: sunt la fel de utile ca o pana-n cur si la fel de necesare, intr-o vreme in care strazile si trotuarele arata..cum le stiti. Bonus realizarea ca e un alt furt nesimtit si pe fata.

Despre cum am vazut o haita de caini alergand o fata cam de varsta mea, in apropierea blocului meu.

Si o gagica frumusica, curatica si bine imbracata cu ditamai alarma de plastic prinsa de jacheta.

Toate azi. Incep sa-mi pierd rabdarea cu tara asta. And I had plenty.

Si pentru ca maine e activitatea Let’s do it, Romania, curatenie in toata tara, e cazul sa zic ceva si de asta. Am vrut sa particip, am avut toata bunavointa, de altfel de mult asteptam o astfel de ocazie, de-a pune umarul la ecologizare. Nu mi-e sila, nu imi pica rangul, si aproape nici nu ma simt proasta care aduna pentru ca altii pe urma sa faca la loc in cateva zile.

Dar au baietii astia o modalitate atat de stupida de-a te inscrie, incat te descurajeaza pe loc. Daca nu cunosteai deja pe cineva care sa aiba o echipa gata formata, careia sa-i stii numarul de inregistrare (nu era cazul), sau daca nu voiai sa creezi tu o echipa noua careia sa-i fii lider (din nou nu era cazul, n-am nici abilitati si nici pretentii de lider), ghinionul tau. Cat de greu era sa fii repartizat (fie si automat) unei echipe din zona in care voiai sa participi?

Mi se pare destul de reprezentativ pentru ceea ce se intampla in Romania cu mai toate initiativele de buna credinta/bunavointa/modernizare etc: imposibil sa fie totul pana la capat facut. Modernizam pasajul de la Universitate? Laudabil, arata jenant. Dam o caruta de bani pe el si ca sa fie gigea asa, punem din loc in loc marmura lucioasa si mai alunecoasa ca un Chippandel la spectacol, ca asta le trebuie sutelor de oameni care-l traverseaza zilnic: some adrenalin, some spice in their lives. Facem parcare subterana la Universitate? Grozav, era si timpul. A..dar mai e micul detaliu cu mutarea abuziva a statuilor. Parfum.

Ce voiam sa zic era ca nu ma duc maine la ecologizare. Throw rocks at me. Even better, throw plastic bottles, ca in cateva zile se vor integra din nou perfect in peisaj.

P.S. Un prieten se muta luna viitoare in Grecia, intr-o casa cu 3 nivele pt care plateste 300 euro pe luna. Adica cat o garsoniera nu neaparat centrala.

P.P.S. Nu cred c-o sa sting eu lumina pana la urma.

Later Edit: Gand la gand cu bucurie: Plesu despre lehamitea de-a mai face ceva.

Anunțuri
 

Revistele „Mariana” Aprilie 4, 2010

Filed under: experiente — Irina Guțan @ 6:34 pm
Tags:

Sa incepem ca in povesti:

Intr-o frumoasa zi de primavara, presarata pe alocuri cu caprioare, iepuri de camp si fazani (I’m not kidding) am intrat in posesia catorva reviste pentru femei din anii ’40. Doua numere sunt din 1942 si unul din 1941. Cum ziceam si pe Facebook, yes they are as awesome as they sound 🙂 Asa ca am zis sa vi le arat si voua, sub forma de „serial”. Unele episoade vor fi cu sfaturi in dragoste (oh so cool :->), unele cu pagini de moda si altele cu reclame romanesti oldschool. Albumul se gaseste aici. Deocamdata doar primul episod, facem pana ne plictisim (voi) sau epuizam materialul (eu) 😀

 

La examen Ianuarie 21, 2010

Filed under: experiente — Irina Guțan @ 8:50 am
Tags: , ,

Remember stimabilul teolog? Azi, 21, aveam programat un examen de marire a notelor de la teste si maine, 22, examenul propriu-zis. Azi, ora 8.58, eroina povestii noastre intra in sala de examen impreuna cu inca o colega. Domnul profesor discuta cu ceilalti colegi sprijinit relaxat de-o banca. Subsemnata, la fel de relaxata isi gaseste o banca, se aseaza si isi scoate lucrurile. Domnul profesor initiaza urmatoarea conversatie, sfarsita cu un aparent atac de anxietate:

– Ati intarziat. La ce ora trebuia sa ajungeti?

– Retinusem ca la ora 8.45 e intalnirea in hol si la ora 9 in sala.

– De unde ati retinut dvs aceasta informatie?

– Din mailul pe care l-ati trimis dvs, cu indicatii.

– Ati retinut prost.

– Probabil, atunci, era indicatia pentru ziua de maine, insa eu asa am retinut ca ati spus.

– Asa ati retinut sau asa am spus? Pentru ca eu am mailul in fata. [punct in care vocea incepe sa-i tremure usor nervos si in care eu imi sterg nasul.]

– Eu nu pot sa va zic decat ce am retinut, va dati seama. Inteleg ca am tinut minte gresit.

[Pauza de cateva secunde in care incepe sa-i tremure si buza de jos]

– Stiti ce?? Ar trebui sa va dau afara din sala!

-…

[Pauza de alte 3-4 secunde in care termin de sters nasul, continuand sa-l privesc pe domnul profesor]

– Ia iesiti dvs afara!

-..??

– Da, iesiti chiar acum afara!!

– Dar de ce o luati asa personal…? [replica intrerupta de repetitia indemnului anterior, cu ceva mai multe semne de exclamare si insotita de deplasarea dumnealui catre usa, pentru a mi-o deschide, prevazator si gentlemanic si tremurand din toate incheieturile]

– [in timp ce ma imbracam, adica 3 secunde mai tarziu] Iesiti mai repede afara!!!!

– Ma scuzati ca remarc asta, dar nu am fost singura care am intrat la ora aceasta in sala.

– Da, dar numai dvs aveti mereu ceva de comentat. Sunteti de o obraznicie nemaipomenita!!

Ora 9. Subsemnata paraseste sala de examen. Nu-si poate reprima un zambet de multumire: inca o experienta academica memorabila in Facultatea de Litere! Inca o zi plina de invataminte si imbogatire spirituala. Ain’t life grand, she thinks, amintindu-si ca examenul de maine, a carui participare nu poate sa nu o vada acum usor futila, va dura doisprezece ore, de la ora 8 la ora 20. Cu pauza de pranz desigur. Prezenta obligatorie si completa, bineinteles.

P.S. Morala era, in caz ca nu ati prins-o, ca wiping your nose totally ticks people off. Beware!

Later edit: azi 22, in toiul examenului, arde facultatea. tot azi am verificat si documentul cu indicatii date de d-l profesor. citez:

Pentru refacerea testului (respectiv pentru mărire) ne întâlnim Joi 21.01.2010 la ora 8:45 (respectiv 9:00) în sala 204 de la Litere.

Ce intelegem din 8.45 respectiv 9? Nu, nu e vorba ca testul tine de la 8.45 la 9 pentru ca mai avem precizarea:

21 ianuarie: 9:00 Test scris din Sacrul și Profanul pentru cei care nu au dat deloc testul (testele); 10:00 Măriri (prezentare compactă în scris a lucrării Sacrul și Profanul).

Deci foarte clar.

 

cu arcanu’ la biserica Noiembrie 27, 2009

Filed under: experiente,fatalul cotidian — Irina Guțan @ 10:51 am
Tags: , , , , ,

In timpul ei liber, pantera mov se mai duce si la scoala. La un master al Universitatii Bucuresti. In orarul masterului respectiv si-a facut loc si un curs de istoria religiilor.  Acum nu vorbim despre continutul cursului sau modul de predare al domnului profesor. Desi, ma stiti carcotasa, am putea vorbi si despre asta.

Dar sa ma abtin:P si sa ajung la subiectul zilei de azi, si anume obligatia mea si a colegilor mei de a merge intr-o sambata la biserica, la slujba de vecernie, plus cateva ore in plus de discutie cu preotul si obligatia de a-i pune intrebari. Obligatia. Yep. In anul 2009. In mediul universitar, urban, european in care ne aflam. ‘Asadar nu va faceti planuri pentru sambata seara, pentru ca va dura cam de la 17 la 21-22.’ zise pedagogul de scoala veche.

Problema s-a pus (literalmente) la modul urmator: cine nu vine are nota scazuta la examen. Se face prezenta la fata locului. Dupa cele 2 ore de slujba si inca vreo 2 ore de discutie cu preotul se va discuta despre examen si lucrarile pe care trebuie sa le facem. Adica lucruri de discutat la curs..in timpul orei de curs…care, nu intamplator, e trecuta in orar pentru ca timp de 2 ore pe saptamana niiiimeni si nimic sa nu-i rapeasca domnului profesor limelight-ul. Eh, dar daca domnul profesor ar fi atat de lipsit de ambitie incat sa se limiteze, in mod banal, la orele de curs ce-i sunt rezervate, cum ar putea dumnealui sa ne deschida orizontul in masura in care harul sau ii da sansa sa o faca? Pai nu e pacat? Am mai zis ca nu e vorba de vreo povestire de Creanga de acum 2 secole? Chestia asta e wrong in atatea feluri incat nici nu stiu de unde sa incep. Off the top of my head:

-Religia nu e obligatorie. in nici un fel.

-Nici un profesor nu are dreptul sa oblige studentii la activitati in afara orelor de curs

-A merge obligat la biserica, de fatada, de gura altcuiva, nu prea ma pricep, dar cred ca inseamna fix a-ti face pacate

-80% dintre noi suntem fete. And you know, e si treaba aia foarte logica si fireasca cu interdictia femeilor in biserica in perioadele ‘murdare’. Gotta love the church.

-Nici un om nu are dreptul (incepand cu cel moral) sa-l constranga pe altul sa faca ceva anume prin santaj. Pentru ca amenintarea cu nota e tot un santaj.

-Poate unii dintre noi suntem catolici. Sau evrei. Sau scientologi, in pana mea.

Dau cuvantul audientei. Cum e? E ok? Voi ce-ati face?

 

si hotii erau oameni Noiembrie 20, 2009

Filed under: experiente,fatalul cotidian,iutub — Irina Guțan @ 12:41 am
Tags:

Dupa aforismul ‘prea multi drogati responsabili in Cehia’, prilejuit de intersectarea cu un cos de gunoi pentru seringi, intr-un parc semi-central din Praga, am dat azi peste unul cu atat mai impresionant cu cat concentreaza un adevar trist intr-o pastila amara (cum altfel). Anume cel ca azi sunt prea putini hoti cu simtul masurii in Romania. In trecut, „fura ce fura, da’ mai lasa si de prasila. Lucru mare, asta.” Daca va zic ca autorul ‘pastilei’ e Johnny Raducanu, care in monologul lui aduce parfum de alte vremuri, pe care mi-as dori sa le fi respirat, o sa vi se para poate mai putin amuzant si ceva mai mult intristator, pentru ca vine de la un om ce stie ce vorbeste, care a apucat in viata si bine, si diverse feluri de rau. Inclin sa cred ca noi nu cunoastem prima parte. Intoarsa din cate o alta tara europeana, ma simt iarasi ca atunci cand am scris postul asta, din nou ma apuca sila lipsei de alternative, indignarea ca la noi nu se poate, tristetea adusa de umilinta la care suntem supusi atat de des. Mai rau, intr-un final ma cuprinde iar resemnarea.

 

them goddam’ nazis..funny people:P Septembrie 10, 2009

Filed under: experiente,iutub — Irina Guțan @ 10:14 am
Tags: , , ,

N-am mai fost de mult la un film la care sa se aplaude la sfarsit ca la teatru. But there it is:

Cu ce-am ramas, printre altele (eu una urasc spoilerele, so read on, i play nice 😉 :

– You can have your stomach turned upside down and still have a great laugh

– Daca esti bun, poti sa faci o „comedie” si despre nazisti

– Tarantino ori ma lasa rece (vezi Kill Bill) ori mi se pare genial

– Women are unbelieveably stupid at times (that’s not a new one but worth mentioning anyway)

– Brad Pitt has ‘sexy’ written in his genes. And believe you me, in filmu asta nu e deloc prezentat ca un armasar sexos. And still.

– Nenea nazistu cu care se joaca aia ascunsa prin film seamana incredibil de mult (culmea, numai la gesturi si vorba si aer general, nu si fizic) cu un dentist la care mergeam eu. Why, that’s really shocking..

– Am zis-o p-aia cu femeile? Atunci bis.

– Go see it. Doua ore jumate trec cat ai zice Hitler:P

 

yes we can Septembrie 8, 2009

Filed under: experiente,iutub — Irina Guțan @ 11:30 am

Dupa mine, prima incercare de flashmob/tribute a fost un semi-fiasco, imbaiat in parfum de dezorganizare romaneasca. Ceea ce nu inseamna ca nu mi-a parut rau ca nu eram in oras sa pot participa. Insa treaba astalalta arata foarte foarte bine, which goes to show ca s-a invatat din greseli (ca de exemplu numarul exagerat de mare de participanti comparativ cu spatiul). So way to go, people! 😀

p.s. de „editia a 2a” am aflat abia pe urma, cred c-a fost de ziua mj-ului.