viziunea panterei mov asupra panterei, movului, viziunii…etc

firesc, e despre mine, minunata, colorata, importanta, socanta, enumeranta pantera mov. si lucruri pe langa.

La curs la dom’ profesor „Mircisor” Martie 27, 2008

Filed under: experiente — Irina Guțan @ 7:25 pm
Tags: , , ,

Am fost la un curs al lui Cartarescu. Postmodernism, la Facultatea de Litere. Din cate stiu, orice curs de la Universitate e „open to public”- ceea ce nu inseamna insa ca a fost „coada”.

Intai si-ntai:

– Cartarescu i-a fost profesor Marelui Mic (Adrian Za Wandar Chid), sursa aici, pe la sfarsit. Poate trebuia totusi sa tin informatia pentru climax.

– Si Cartarescu se teme de summit. E si el om.

– Si la el la curs se intarzie, se pleaca, se lipseste- nu e „cu prezenta”. Cu alte cuvinte, e ca orice alt curs frecventat de studenti romani, mai precis studenti cu prioritatile bine puse in ordine.

– Nici el nu stie care e rima pereche si cea imperecheata. Pana la urma, unui poet ii e mai putin necesar sa stie asta decat unui elev condamnat la Toma Alimos, autori canonici si teze semestriale decisive.

Mai serios vorbind:

– Mircea Cartarescu nu preda, el povesteste. Firesc, fiind vorba de un curs despre postmodernism, deci despre prietenii, cunostintele, mentorii lui. Daca chiar vrei sa notezi, e greu, dar nu imposibil. Totusi, am ramas cu impresia ca se castiga mai mult din ascultat. Are multe de zis, de citat, de amintit, de descris, de recitat. Daca un curs „clasic” de literatura e o bomboana Silvana, cursul asta ar fi o acadea uriasa si multicolora. Radeti. Asa. Foarte bine.

– E o mare diferenta intre a-ti preda un profesor despre care stii (poate) cum il cheama, ca da note mici si ca cere prezenta la seminar, si a ti se oferi realitate gen manual (mai putin) imbogatita cu realitati despre intalnirile poetilor optzecisti (in mod necesar invaluiti in aburii alcoolului si ai exaltarii). Si asta venind de la un om despre care stii si ce vise obsesive are, si ce fluturi enigmatici i-au dominat existenta psihica si nu numai, unde (exact) locuia cand era mic, ce iubiri frustate si frustrante i-au batatorit naivitatea tineretii si, mai mult, si despre „manuscrisul lui ilizibil” in care se vedea ingropat de-a binelea si pentru totdeauna. [ Si mai scutiti-ne cu diferentierea autor-narator-personaj, bine?.]

– Are fixuri, stangacii, obsesii, lapsusuri, fantezii, exuberante, rataciri, complexe, ciudatenii. Dar asta stiam deja, insa acum le-am vazut manifestate „3D”, nu doar in cerneala, strivite intre doua coperti, limitate de conventii si sub responsabilitatea impusa de posteritatea care va sa vie.

Mi-au zis colegele „sa ma duc la sfarsit sa-l intreb”. Am zis ca e stupid sa-mi fac o lista numerotata „de intrebat”. Au zis „atunci invita-l la o bere”. E, asta e cu totul altceva.

P.S. Andrei, daca ai citit chiar pana aici, multumesc pentru atentie 😉

P.P.S. Retrag treaba cu blugii de la Obor.

P.P.P.S. Daca se intreaba cineva ce m-a lovit de scriu organizat, atent, cu majuscule si punctuatii in detaliu, ma antrenez pentru licenta. E si asta o treaba. Ei, diacritice..