viziunea panterei mov asupra panterei, movului, viziunii…etc

firesc, e despre mine, minunata, colorata, importanta, socanta, enumeranta pantera mov. si lucruri pe langa.

Leul Cristi Noiembrie 29, 2008

Filed under: experiente,iutub — Irina Guțan @ 9:59 pm

De mult sunt de parere ca uneori noi suntem mai animale decat animalele si uite ca ni se mai reaminteste chestia asta din cand in cand. (minus muzica, o alegere cel putin neinspirata, ca sa nu zic ca strica tot filmuletul. otherwise..)

si ca sa ma plimb putin pe linia subtirica dintre dragut si penibil.. dedic postul asta oanei, dintr-o serie de motive pe care le stie, si o parte pe care nu le stie 🙂

Later edit: versiunea completa si cu o muzica mai de bun simt aici

Anunțuri
 

Nunta Muta

Filed under: experiente,iutub — Irina Guțan @ 3:00 pm
Tags: , , ,

Recunosc- exista lucruri care ma lasa cu gura cascata. Da, as surprising as it may seem, nu sunt de neclintit :)) Insa cu un film nu mi s-a mai intamplat de mult.

„Nunta Muta” are, deci, pe langa calitatea de a fi regizat de Malaele si bogat in actori buni (revin la asta), capacitatea de a lasa o sala intreaga- da, o sa fiu atat de plata- muta. Ceilalti 11 din „anturajul” meu cred ca sunt de aceeasi parere.

Daca la o piesa de teatru poti masura aprecierea publicului in aplauze si urale, la un film de genul acesta echivalentul ar fi ca sute de oameni sa iasa in liniste din sala, fie din incapacitatea de a exprima ceva (inteligent sau nu neaparat)- cazul meu, fie din dorinta de a-si pune in ordine impresiile- pentru ca unul din motivele pt care e greu sa reactionezi la filmul asta e amestecul de impresii si navala cu care sunt programate sa dea peste tine. Ma rog, cred ca mai degraba v-am bagat in ceata asa ca mai bine fiecare cu ochiul si mintea lui 😀 Plus ca eu una functionez cam ciudat, daca mi se recomanda ceva cu multa ardoare, are efect invers, si chiar nu vreau sa am si eu efectul asta.

Asa ca mai zic doar ca Iancu, personajul principal, e jucat de Alex Potocean, pe care poate l-ati mai vazut (in 4,3,2, Hartia va fi albastra, Moartea d-lui Lazarescu) si sigur o sa-l mai vedeti de acum. Am onoarea sa vorbesc in cunostinta de cauza si sa zic ca merita succesul de care are parte, si pe care i-l doresc si prevad multiplicat in viitor. Nowadays e frumos sa mai fii martor si la reusite justificabile, nu doar la ale unor oligofreni deveniti peste noapte „actori”(telenovelisti), cantareti, si cel mai rau, „vedete”.

Mergeti. Vedeti. Asimilati. Intelegeti. Placa-va! 🙂

 

Tren doar cu buletinu Noiembrie 28, 2008

Filed under: fatalul cotidian — Irina Guțan @ 3:06 pm
Tags: , , , , , ,

Weekendul asta ma duc acasa. Rectific, weekendul asta sper ca ma duc acasa. In apararea mea, ma hotarasem sa merg inca inainte ca decizia guvernului sa ne aduca tuturor „imigrantilor” lacrima de rigoare in coltul ochiului. Acuma, recunosc, 2 milioane nu-mi chiar ardeau buzunarul dar, nerecunoscatoare si carcotasa cum sunt, as zice ca se putea face cumva ca Gara de Nord sa nu arate zilele astea ca ultima portita de scapare din calea unui dezastru iminent. Si anume:

– sa nu-i manance in cur sa-si complice existenta cu hartii in plus- tichete speciale cu cnp, plus bilet, plus naiba mai stie ce ca n-am avut inca onoarea de a ajunge la mai putin de 3 m de ghiseu.

– sa nu-i manance in cur sa-si complice existenta punct. Pentru ca era clar ca se va merge pe clasicul motto: „E moca?! vrem!”, dar daca s-ar fi decontat biletele pe baza stampilei de vot, la intoarcere adica, nici nu se inghesuia atata lume si aveau si un oarecare efect asupra prezentei la vot. Asa, eu una o sa fiu oricum prea ocupata sa mananc si sa dorm zilele astea, si la fel ca mine mai mult de 50% (zic eu, cam asta era vibe-ul) din inghesuitii ceilalti de azi.

Dar pentru ca, dupa cum am mai zis, am ce face cu cele 2 milioane facute cado’ de guvern, iata si highlight-urile zilei:

– intr-o ora jumate cat am stat acolo (again, subliniez, fara sa apuc sa trec de „the 3 meter mark”) nu m-am „delectat” cu nici un scandal, nici macar un ton ridicat, desi sala respectiva (unde se dadeau doar biletele gratuite) era plina la refuz si probabil ca rabdarile multora zaceau pe jos, pierdute. Ceea ce imi confirma banuiala ca oamenii sunt ca borcanele de muraturi- se acresc in timp. De-a lungul anilor mai multe cozi, mai multe sanse de castig.

– minus statul in picioare si-n caldura a fost chiar fun. Dat fiind ca o persoana lua un bilet in medie in 5 minute, cei care plecau de la ghiseu cu trofeul erau aplaudati. Nu, pe bune. Plus comploturi impotriva casieritelor care inchisesera pt pauza de masa, etc.

– si, sa nu uit, highlight-ul principal: pentru ca am fost cuminte si nu m-am paruit cu nimeni, mai primesc inca 2 ore (sper) de stat la coada diseara 😉

Later edit: indeed, am primit chiar 2 si ceva, bine cheltuite cu mike si ioana la o sezatoare cu fast food si barfa. mike si-a luat si el bilet sa mearga acasa. nu stie sigur dac-o sa mearga da na..era moca. Mai jos poze cu trofeele:

hpim3253 hpim3255

 

Din Tara Minunilor Noiembrie 25, 2008

Filed under: fatalul cotidian,iutub — Irina Guțan @ 9:58 am
Tags: , , , ,

Lucrul in apropiere de acest landmark cultural al sectorului 6 care este Stadionul Ghencea aduce cu sine beneficii nebanuite. Si nu ma refer la programul scurtat in zilele de meci (nu incep acum povestea cu „o mana de derbedei sa dea peste cap atatia oameni” etc etc pen’ ca bani tot iau deci..rock on din partea mea), ci la pagina 3d de aforisme si imprecatii ce se desfasoara pe toata lungimea soselei.

Incepem de la capatul dinspre Dr Taberei, cu un calduros „Becali, pleaca din Ghencea!” cat gardul, continuam cu un subtil si original „mintea voastra inculta nu poate sa inteleaga..” nu mai stiu ce, in orice caz ceva ce trebuie sa aflam si sa tinem minte cu totii, mama noastra de inculti care circulam pe strada lor. In continuare, declaratii de dragoste tot mai inflacarate si ajung unde voiam, la supermarketul Albinuta. E urat sa lucrezi acolo. Adica e urat oricum, dar la magazinul din Ghencea se mai adauga o anexa la fisa postului- inviorarea cu galeata de diluant in fata magazinului, cel putin o data pe saptamana. Acum, o data cu sezonul rece, am observat totusi o noua strategie a sefului de magazin, se numeste „daca nu mai stergem nu mai au unde sa scrie”. Ceva imi spune ca vor fi surprinsi.

In alta ordine de idei si importanta, motaind la coada la Billa pe ce-mi cazura ochii? Pe raftul de prezervative, mai exact pe acea marca pe care n-as dori-o nici dusmanilor mei si nu vreau sa-i fac reclama negativa asa ca n-o sa zic ca e Love Plus. Ma rog, promotiile vand mai bine produsele, si noua, cumparatorilor influentabili si complet tampiti de cap de atatea game si ambalaje, ne sar in ochi cuvinte de genul „Gratis”, „Promotie”, „1+1”, etc, dar sincer…doar mie mi se pare macar putin neinspirat sa scrii „Surpriza!” pe aproape jumate din suprafata cutiei de prezervative?

Si-o melodie, ca de stricat nu ne strica:

 

November it is, then Noiembrie 17, 2008

Filed under: Uncategorized — Irina Guțan @ 5:55 pm

Nu ca imi displace toamna. Sau ploaia in sine. Combinatia ma omoara. Sa ne dregem:

 

pseudo-patriotic Noiembrie 8, 2008

Filed under: Uncategorized — Irina Guțan @ 12:00 am

Eu vreau sa traiesc intr-o tara in care oamenii prefera sa mearga la lucru cu bicicleta sau cu metroul in loc sa isi petreaca jumatate de ora dimineata mutand alte 2-3 masini scoase (prevazator) din viteza. Paranteza: deja nu mai e scenariul umoristico-temator de acum cativa ani, acum e lung-metraj in toata regula. il gasiti aici. Pentru mine, neafectata fiind, tragismul situatiei si-a pastrat totusi si comicul atasat inca din stadiul de previziune. Si totusi. In tara in care vreau eu sa traiesc oamenii nu ridica din umeri (i pe care i-au pus la jocul gigantic de sah de la 8 dimineata), perfect senini si impacati cu situatia de parca, de la inventia masinii (si a creditelor de consum) incoace, homo sapiens nu mai poate trai decat in simbioza cu mormanul personal de tabla, uitand in acelasi timp sa mearga pe jos sau cu orice altceva ce nu scoate fum si peri albi in intersectii si parcari.

In tara in care vreau eu sa traiesc „Si eu ce sa fac..?!” nu e refren national. Oamenii sunt dispusi sa faca 20 m in plus ca sa arunce gunoiul reciclabil la locul lui. In tara in care vreau eu sa traiesc, daca refuzi punga gratuita de la supermarket esti privit cu simpatie pentru „efortul” de a folosi o plasa de panza, si nu cu dezgust amestecat cu compasiune, ca pentru bietul sarantoc/zgarcoman care credea ca tre sa mai dea 10 bani in plus pentru asta.

Vreau sa traiesc intr-o tara in care oamenii nu se uita ca la Dumnezeu la orice inept/tupeist/limitat/sclipicios/mincinos doar pentru ca „il da la TV”. Si-n tara aia, tabara celor care dimineata, la cafeaua de rigoare isi fac crucile de rigoare uitandu-se pe pitzipoanca.org e sensibil mai mare decat cea a alora care devin material de site si sursa de ras si ingrijorare in acelasi timp. Deocamdata e invers.

In visul meu de tara s-a depasit deja ideea ca telefonul/masina/hainele sunt felul principal iar persoana e accesoriul lor, si oamenii se mandresc mai mult cu ce stiu si ce fac decat cu ce au.

In tara in care vreau sa traiesc prezenta la vot e ceva mai mare decat prezenta pe stadion. Lumea se aduna sa mearga la teatru, nu doar la meci, si isi aminteste ca mai exista si alte sporturi (si performante) in afara de fotbal mai des decat o data la 4 ani. In utopia mea de tara.

In tara in care vreau eu sa traiesc profesorul universitar nu-i raspunde studentului la examen cu „Hmm…pai…tu cum ai facut? Da, da, asa e..!” si la show-uri de genul „La bloc” si „Trasniti in Nato” nu se rade, se inchide televizorul.

In tara din mintea mea, la 18 ani se primeste cadou independenta, si nu ultimul model de decapotabila. Oamenii nu se injura unii pe altii si tara in care s-au nascut si pe care se imbluzesc s-o paraseasca, fie si numai pentru a se putea plange de alta.

Dar mai vreau si ca tara pe care am descris-o pana acum sa fie tot asta. Nu se poate, nu?