it’s official! iulie 19, 2008

am lansat elefantul roz la apa! in ultimele 2 saptamani am tot crosetat cu mike la blogul asta, si-acum va putem invita la noi in magazin

si uite-asa.. iulie 15, 2008

Ii zicem roman cand vorbim de el, ca ne vine mai usor asa. Nu stim ce-o sa iasa, putine sanse sa fie chiar roman. C-o fi poveste, c-o fi nuvela, c-o fi aberatie incantator de lunga, anuntam cu mandrie nasterea unei noi pagini de blog, una colectiva. Bilaterala, la naiba ! Pagina care va gazdui cate o jumatate de capitol scrisa de mine, si cate una scrisa de Ioana. As vrea sa zic ca asta se va intampla zilnic, dar mai bine ma abtin. Si-acum pe cai, ca se filmeaza! Aici.

..ne-am apucat de romanul “bilateral dezvoltat”.

Giumbuslucuri virtuale iulie 15, 2008

sa bata tobele, sa sune trambitele….ioana si-a facut blog! daca nu stiti cine e ioana, mai dati cate o fuga pe la ea prin anticamera electronica. sigur, asta nu inseamna ca o sa stiti si cine e. nici eu nu stiu, recunosc. dar incerc dupa cum ziceam, acum un an pe mine m-a catapultat canalia in blogosfera, so…sa intindem elasticul… sa taiem siguranta…si  sa ne dam de 3 ori peste cap

si uite-asa… iulie 13, 2008

acum un an si ceva imi faceam blog, enervata fiind de charisma blogarica a amicului canalia, care parea la fel de neobosit si de inspirat ca un paunescu in ascensiune. pai mergea el pana la colt? sigur gasea un subiect de blog. manca dimineata oua fierte? o meditatie pe marginea oualor fierte parea nimerita. o discutie (pentru noi) complet banala la telefon/pe mess/la coada la supermarket facea, odata scapata de sub penita creatorului, valuri perpetuate mult timp mai apoi, frangea inimi, smulgea sutiene, rupea commenturi de la gura altor bloggeri mai neinspirati. pe scurt, talentul unui om asa mare (da, stim, acum nu asa “mare” ) nu poate si nu trebuie sa fie infranat, tovarasi! dovada ca intre timp a aparut si proiectul times, care bate la cur multe din incercarile de parodie de pe la noi, ba chiar uneori si site-urile de stiri “pe bune”. la urma urmei prefer sa citesc o stire fake nedocumentata decat una reala idem.

stiu ca am inceput sa povestesc despre blogul meu, asa ca inchei cu asta promitand ca in ziua in care nu ma va mai face sa rad voi inceta sa fiu nevasta-sa. nu, dom’le, fara ghilimele. si se-ntelege, sper, ca nu renunt eu usor la un asa statut

si deci intre timp mi s-a mai dezumflat din ciuda, recunoscand ca strugurii-s acri si deci rarind-o cu posturile. la asta a contribuit si dificultatea de a gasi o oaresce unitate (da’ cine-o mai cauta, nene) a blogului, si imposibilitatea (deloc trucata) de a-mi infrana ironiile (de neam prost sau nu, nu conteaza).

cele mai multe vizualizari le-am avut in prima zi a blogului, 29 iunie, si asta in mare parte probabil tot datorita canaliutzei, care m-a scos pe piata sarguincios si cu simt de raspundere. poate n-ar trebui sa fi zis ca de-atunci n-am mai avut atatea vizualizari but then again…nu-mi iasa (da, “iasa”) nici o prajitura din asta. de scris o sa mai scriu, pana m-oi plictisi pe mine, si daca asta nu s-a intamplat in douaj si ceva de ani, slabe sanse sa se intample prea curand. in loc de tort, ma aniversez in curand cu o noua pagina, idee, proiect, sta sa pice.

…am uitat de aniversarea progeniturii electronice.

si uite-asa.. iulie 12, 2008

Shit happens. apparently according to a painfully well established, well-argumented, implacable, master plan. yep, shit has its own master plan. i, for one, don’t, but then again, i’m not so often invoked by people. don’t be fooled, there is no umbrella large enough to protect you from shit, once the downpour starts. i’m in a privileged position right now, i’m even with the universe, it’s a tie, so i smell nice for now. back to you, shit!

…am ramas singura.

si uite-asa… iulie 12, 2008

Am lucrat doi ani si jumatate la o firma mica (dar infipta) din bucuresti careia n-o sa-i dau numele, ca asa sunt eu, fata de zahar. mult timp, multe colege, multe impresii, dar nu multi bani si nu multe motive de-a face…performanta acolo. pentru job part-time in facultate a fost mai mult decat ok. long story short, in timp ce eram in concediu fara plata, ba chiar in timp ce eram plecata din tara, mi-am dat demisia, intr-un grandios moment de ratacire (si amnezie on top of it all). translation: sefa mea a “crezut” ca vreau sa plec de la ei, drept pentru care- si ea fata de zahar- m-a scutit de efort: a facut demisia, a semnat-o, a parafat-o si-a trimis-o la itm la inregistrat. da, a semnat-o in ambele locuri, e drept ca avem acelasi prenume deci vad de unde nedumerirea ei in legatura cu ce si cum trebuie semnat.. ceea ce mi-a deschis si mie pofta de semnat, dar nu demisii ci plangeri. asa ca pentru o vreme my middle name is “reclamantul” :-> so daca aveti sugestii/idei/pareri legat de asta, mai ales trebi legale, feel free sa dati cu ele in mine.

…am ajuns si somera.

si uite-asa… iulie 12, 2008

inauguram o noua categorie a blogului, cu numele de mai sus. pentru cei ce ma cunosc nu e un mister ca eu sunt omul cu “de ce-ul” si “cum de-ul” :D  e mostenire veche asta si, de vreme ce am terorizat multi pana acum cu firea mea absolut fermecatoare, acum aplicam principiul “i’ll show you mine, you show me yours”. apai hai sa ne-apucam de esplicat..

…am mai facut o categorie

if it tastes like honey, don’t swallow it all iulie 10, 2008

ti se tot spune sa tii cont de nenumarate lucruri, asa..”in viata”..sa fii cinstit, ba sa te multumesti cu ce poti obtine, ba sa iti propui cat mai mult, sa fii perseverent dar sa nu deranjezi pe nimeni daca se poate..dar de la un moment dat ti se spune din ce in ce mai des sa te gandesti la tine si la ce e bine pentru tine. si cam aici s-a terminat cu sfaturile de viata. pentru ca, nu, asta e sfatul suprem, ultim, ce e mai bine de zis decat fa ce vrei si ce stii tu, ca that’s the shit? e comod, e dragut, e un sfat plin de bune intentii si o vreme s-ar putea sa te multumeasca pe deplin. in realitate e un fel de “va uram drum bun in propriul rahat”. nu, tu nu stii ce-i mai bine pentru tine, esti cel care stie cel mai putin, de fapt, pentru ca, ce sa vezi, esti cel mai subiectiv (ce crud, ce alb-negru ar fi totusi tot ce ni se intampla daca n-am fi asa). plus, mereu cand e de dat sfaturi altora, stii exact cum stau lucrurile, ce e de facut- ca ala e prost, ca aia e fraiera, ca ala o trateaza nu stiu cum, ca e infatuat, ca se crede mai bun decat e si-o sa fie vreodata, ca aialalta se lamenteaza aiurea pentru non-probleme (ale tale, ei da, alea da probleme!) si, shocking enough, ai mari sanse sa ai si dreptate. otherwise, nu te mai pacali, pisi, ca faci bine daca faci cum simti si cum crezi la momentul asta, de fapt iti sapi singur groapa.

p.s. contra-titlu: if it tastes funny, don’t swallow at all

care are, care n-are, care-i prostu din parcare? iulie 5, 2008

N-as fi scris despre asta daca n-as fi vazut mii de euro zburand atat de lesne spre tarile calde.

Intai si-ntai, sa ne-ntelegem- alba-neagra nu e joc de noroc, e scamatorie. si tupeu. daca ar fi inteles asta, poate ca mai putine persoane s-ar fi tarat in lacrimi prin parcare, agatati de cate cineva, uneori chiar de “calaul” cu pricina.

Smecherii sunt:

- 3,4,5 malaci (nici nu incearca sa se camufleze prea tare, se pare ca nici nu e nevoie) de 2/2, dotati cu borseta, cascand de mama focului (a.k.a numa ce m-am dat jos din autocar), si intinzandu-si picioarele amortite dupa “atata drum”. si asta pentru ca presupun ca nu-i stie nimeni dupa fata pe toti cei 50 si ceva de colegi de autocar. nici macar dupa 20 de ore de mers. si asa si e.

- nici macar nu stiu limba tarii in care “opereaza” (eu am vazut in Ungaria si Austria). nici nu e nevoie, fraierii sunt romani.

- soferii de autocare au in mod sigur partea lor, chiar si cei care iti tot repeta sa nu joci (fie vorba-ntre noi, atata timp cat nu te leaga de scaun, tot dracu ala e, ca oamenii insista sa fie mai “destepti”), pentru ca altfel n-ar opri in aceleasi si aceleasi parcari/benzinarii/popasuri.

- neaparat au si o femeie care “are noroc” cu carul. femeile se simt foarte solidare una cu alta.

- miza e de la 100 de euro in sus. nu se-ncurca cu maruntis, ca timpul e scurt, prostii sunt multi.

- nu-ti baga mana in geanta, buzunar, portofel. tu esti generos, nu el hot.

- fac cateva mii de euro de caciula pe seara. garantat

Fraieritii sunt:

- din pacate nu doar genul de smecheras tupeist care se gandeste ca le da alora peste nas, ci si oameni in toata firea, zice-s-ar cu capul pe umeri si cu multe luni de munca grea in spate. si mai din pacate, cu copii acasa, carora n-o sa le poata zice “mami a dat la intoarcere toti banii unui nenea scamator cu o mingiuta de burete”. macar sa fi scos un iepure din palarie, sau un card de porumbei.

- coboara din autocar cu geanta/portofelul dupa ei, temandu-se de intentiile celorlalti calatori. proasta miscare. cel mai in siguranta sunt banii atunci cand nu-i ai in mana.

- stiu cu totii dinainte scenariul, comenteaza pe drum ca nu ii inteleg pe cei care joaca, dar in final ideea (science fiction de-a dreptul) ca ar putea sa afle cum e sa castige ceva nemuncit invinge teama de a nu pierde banii munciti.

Inainte sa vad toate astea eram curioasa sa aflu cum anume iti spala creierul incat sa-ti golesti portofelul. nu mai vreau sa aflu mai mult, chiar si asta e o greseala in sine.

In concluzie, daca tineti cat de cat la banii stransi, stati pe curu vostru ca atunci nu va ia nimeni nici un ban. nu se poate castiga, nu exista. punct.

job application iunie 24, 2008

…si-asa ca ne-am gandit sa ne facem gogosari in vama. saormareasa nu ma bag pentru ca:

1. n-o sa mai pot manca saorma veci pururi (dupa rationamentul “ti-e sila de gogosi? bagi o clatita. ti-e sila de saorma? bagi…”)

2. se pot face mai multe glumite unsuroase cu o saormareasa decat cu o gogosereasa

3. am senzatia, la urma urmei, ca e o casta sexista asta. nu-mi amintesc sa fi vazut vreo gagica manuind spada aia pt saorma.

si-asa ca eu m-am anuntat pt dept de hr, la tejghea carevasazica, maic, pentru ca-si vrea salariul in gogosi, o sa fie gogosar sef (maic, asta se cheama cu alte cuvinte fauritorul de gogosi, artizanul cocai, fabricantul de vise umplute cu ciocolata, and so on)  iuliei (stie ea ce stie ), pentru ca inca nu si-a gasit vocatia in viata ca noi, ii recomand pozitia de reclama umana (far’de fair play), adicatelea stai la colt si furi clientii de la clatitarie.

si uite-asa au trait cei trei fericiti din iulie pana haaaaat in octombrie, sub ochii ingaduitori si catifelati ai carpetei de pe perete: . si pentru cei ce vin ca niste soareci obositi si sictiriti din orasul ala prafuit caruia, de la atata soare, gogosi, nisip si bune intentii, i se va uita numele pana in toamna, avem pusi deoparte langosii “aici se poate respira, nu-i asa?” si, ca desert, gogosile “zi ca n-ai pleca din bucuresti sa te-angajezi in vama”.

fiecare crede despre celalalt ca glumeste da cand ne-om strange acolo o sa mai pun o poza de grup, cu disidentii de la bucuresti. deocamdata separat: