no ca ma trezesc si eu a saptea zi dupa ziua Z, ajunsa acasa, sa rasfoiesc scrapbook-ul din generala, de pe cand nu stiam ca asa se cheama “caietul meu cu de toate”, in cautarea biletului de mai jos (din pacate poza cu telefonul si umbra lui inclusa e all ive got). care scrapbook, in paranteza fie spus, e o valoare istorico-iconica in sine, nu doar biletul pe care il contine si ma voi distra copios zilele astea luandu-l la bani marunti. poate va distrez si pe voi.
si deci sa zic cum eu si andrada faceam theme-party-uri- again, pe cand nu stiam de existenta termenului, pe la glorioasa varsta de 9-10 ani, perioada ce se dovedeste si a fi mustit de creativitate si abilitati organizatorice. pe care le pot exemplifica acum, asa, off the top of my head, prin “bannerele” din hartie lipite cu aracet pe galeria de lemn, pe lemnaria de la fotoliul semi-antic, pe care scria michael jackson cu creionul. evident, scris labartat la inceput si inghesuit rau la final. urme sunt si acum, ca aracetul era bun si hartia docila.
si sa mai zic cum toceam casetele- ca multi altii, cumparate de cand apareau, visand amandoua cum ne-am marita cu el. faptul ca noi eram doua si el unul nu ne-a dat batai de cap, cred ca am presupus ca detaliile le-am fi stabilit la urma. si apropo de casete, intr-o vara la mare a incercat mama (cred) sa ma invete valoarea banilor si mi-a zis ca imi da 5000 de lei (parca) pt toate cele 10 zile, sa-i dramuiesc eu cum stiu. la primul colt de strada m-am oprit la taraba de casete si i-am dat pe caseta cu history. ceea ce intr-adevar, nu demonstreaza numai ce fana eram eu ci si ce desprinsa de realitate (a banilor) eram si mai cam si sunt.
si sa mai zic cum ne-am inghesuit la intrarea si mai ales iesirea de pe lia manoliu, luandu-ne o ora sa parasim “incinta”. din nou, ca multi altii. din pacate mare lucru nu-mi amintesc de concert, decat ca am fost nemultumita ca era miiic mic. aveam locuri in tribune, ca desi parintii au cam dat in mintea noastra cand au dat 59000 lei pe bilet, n-au cedat totusi si lacrimilor si rugamintilor fierbinti de-a primi loc in primul rand.
tre sa recunosc ca andrada m-a cam luat, avea si papusa michael, cam de-un metru, cu tot cu pantofi si sosete detasabile, ochelari de soare si palarie. oricum, tot ce povestesc aici probabil suna cunoscut multora, au fost multi care au avut casete, care au fost la concerte, care au avut peretii tapetati cu postere, etc. d-astia multi, ca el saracu mai putini.
cu toate astea, dupa mine daca tot a fost sa moara de tanar, mai mult ii servea lui si familiei, chiar si fanilor, sa moara acum cativa ani, inainte de a fi etichetat ca pedofil, ciudat dement, samd. acum circul si senzationalul agreat de publicul otv (care exista in orice tara) inghit aprecierile si omagiile adevarate. ne-am trezit toti fani si adulatori peste noapte, cand majoritatea nu mai stiau nimic de el de ani de zile, nici macar de seria de concerte ce urma, asa incat era ca si mort pt multi. recunosc ca in privinta mea e mai degraba socul si surprinderea reiterata zile la rand, decat parere de rau pentru un om vizibil chinuit si cu probleme. well anyway, may he really moonwalk now.
link aici, embeddingu nu vrea sa mearga. but do click.
video-u e cam dur, dar se vede ca avem nevoie de asa ceva daca si dupa imagini din astea ne doare mana sa dam un sms de 2 euro pt copiii din bangladesh. sau somalia. wherever. e pe alese din pacate. numarul 848 pt sms e mereu asociat unei cauze caritabile sau alteia. sigur ca a dona si a ajuta a devenit o ipocrizie si o fatada a multora si din cauza asta ne tinem deoparte de parca ar fi ceva rusinos. well, you decide.
p.s. photo credits si la ioana, care a luat poza din mms, si-a transferat-o pe calc sa mi-o trimita pe mail. caci da, cablul de la tel e al 17-lea lucru uitat la bucuresti.
)
(
vs…efort intelectual :->
capitolul 1- teoria, 
